Testele COVID-19 pentru sportivii care participă la competiții vor fi achitate de MECC

Foto: mecc.gov.md

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va aloca resurse financiare pentru efectuarea testului COVID-19 sportivilor care vor participa la competiții sportive naționale și internaționale.

Modificarea Hotărârii Guvernului nr.1552/2002 privind normele financiare pentru activitate sportivă, a fost aprobată astăzi, 9 decembrie, în cadrul ședinței cabinetului de miniștri.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa a menționat că este important să susținem sportivii care obțin performanțe în țară și reprezintă Republica Moldova pe arena sportivă internațională, mai ales că din cauza restricțiilor mondiale impuse, pentru a fi admiși la competiții, sportivii trebuie să prezinte obligatoriu testul negativ COVID-19, ceea ce impune membrii lotului național să achite din propriile mijloacele financiare costul testului.

Astfel, pentru implementarea proiectului, cheltuielile pentru efectuarea testului COVID – 19 sportivilor de performanță și membrii lotului național vor fi suportate din contul și în limita mijloacelor financiare aprobate în bugetul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. 

Precizăm că până în prezent statul suporta cheltuieli pentru achitarea taxei de viză și asigurarea medicală la deplasarea sportivilor, peste hotarele țării.

Distribuie