Foto: presedinte.md
Cu ocazia vizitei oficiale la Berlin, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la discuțiile parlamentare, organizate în cadrul comisiilor de Afaceri Externe și de Afaceri Europene ale Parlamentului Federal German. Șefa statului le-a vorbit parlamentarilor despre situația curentă din țara noastră, provocările cu care ne confruntăm în plan intern și regional, despre planurile de reformare a sistemului de justiție și de combatere a corupției, dar și despre miza alegerilor parlamentare anticipate din luna iulie, menite să consolideze eforturile de revenire la democrație și stat de drept în Republica Moldova.
„Le-am mulțumit parlamentarilor pentru sprijinul oferit de Germania pentru programe de dezvoltare în Moldova, pentru investițiile germane în economia noastră, pentru susținerea parcursului european și pentru ajutorul acordat pentru gestionarea crizei pandemice”, a spus doamna Maia Sandu.
La Bundestag, șefa statului discutat și cu Günther Krichbaum, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene, și Norbert Roettgen, președintele Comisiei pentru Politică Externă. Doamna Maia Sandu le-am mulțumit interlocutorilor pentru oportunitatea de a face auzită și de a explica poziția Republicii Moldova pe diverse subiecte de interes comun intern și extern, și a menționat că „participarea la asemenea discuții este o oportunitate bună de a ne face noi aliați și prieteni pe plan internațional”.
Astăzi seara, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a încheiat vizita oficială de două zile la Berlin.