Foto: mei.gov.md
Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova (AIR) în parteneriat cu Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) și Biroul de Promovare Comercial-Economică (BPCEC) de pe lângă Ambasada României în Republica Moldova au desfășurat, astăzi, 27 mai, conferința de afaceri ”Republica Moldova – destinație pentru investițiile românești”, cu participarea reprezentanților guvernării și ai mediului de afaceri din Republica Moldova și România. Evenimentul a fost organizat cu scopul prezentării oportunităților oferite de Republica Moldova ca destinație de investiții pentru antreprenorii din România în domenii, precum agricultură, comerț, IT, turism, industrie ușoară, imobiliare etc.
În cadrul întrunirii, secretarul de stat, Iuliana Drăgălin, a avut o intervenție în care s-a referit la climatul investițional din Republica Moldova, cu toate oportunitățile, provocările și instrumentele aferente acestuia.
„Țara noastră se află într-un proces cuprinzător de modernizare și reformare, promovând o politică economică deschisă. Atragerea investițiilor semnificative, a ideilor inovatoare și a tehnologiilor este imposibilă fără crearea unui climat de afaceri atractiv și protejarea investițiilor”, a accentuat în debutul intervenției Iuliana Drăgălin.
Secretarul de stat a subliniat că, de la intrarea în vigoare a DCFTA, investițiile străine directe ale UE în Republica Moldova au fost în continuă creștere şi chiar s-au dublat, iar pentru a asigura continuitatea acestei tendințe şi pentru ca Moldova să beneficieze de mai multe investiții străine, este extrem de importantă predictibilitatea legislativă, stabilitatea, precum şi statul de drept.
De asemenea, Iuliana Drăgălin a menționat că, datorită Acordului de Asociere cu UE şi DCFTA, Moldova dispune de cele mai bune instrumente pentru a atrage investitori internaționali şi pentru a încuraja investițiile interne, specificând, în context, și câteva dintre instrumentele investiționale pe care Republica Moldova le promovează și le oferă investitorilor străini, precum cele 7 zone economice libere, distribuite proporțional în nordul, centrul și sudul țării; Parcul Industrial, care oferă un șir de facilități, printre care, posibilitatea de a schimba gratuit destinația terenurilor agricole; dreptul de a privatiza terenul de stat pentru construcție la preț normativ; alocarea gratuită a bunurilor publice pentru a crea parcuri la discreția proprietarului etc.; platformele industriale multifuncționale, necesare pentru dezvoltarea regională a țării prin implementarea tehnologiilor moderne și inovatoare.
„Republica Moldova este o țară deschisă și atractivă pentru investiții, și autoritățile vor continua să creeze premise pentru o creștere economică stabilă și durabilă, care să ofere mai multe oportunități, atât investitorilor, cât și antreprenorilor”, a conchis secretarul de stat.
Referitor la relațiile investiționale cu România, Iuliana Drăgălin a menționat că, după valoarea capitalului investit, România este unul dintre principalii investitori ai Republicii Moldova accentuând că, la moment, în țara noastră activează 1602 întreprinderi cu capital românesc, investițiile în capitalul social însumând 4,1 mlrd. lei.
Totodată, secretarul de stat și-a exprimat, în numele MEI, gratitudinea pentru suportul necondiționat al României atât pe plan investițional, economic, cât și în celelalte domenii, subliniind că evenimentul de astăzi va aduce un șir de beneficii mediului de afaceri, dar și, în ansamblu, experiențelor de colaborare dintre România și Republica Moldova.
Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu România, în primul trimestru al anului curent, a înregistrat suma de aproximativ 3,8 mln. dolari SUA (+4,84% în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent). După valoarea comerțului bilateral în perioada analizată, România se află pe locul 1 la nivel mondial printre principalii parteneri comerciali ai RM, cu o pondere de 16,45% din comerțul total.