Populația se poate programa online la vaccinare prin intermediul platformei: www.vaccinare.gov.md

Foto: msmps.gov.md

Începând de astăzi, cetățenii se pot programa online la vaccinare împotriva COVID-19, accesând platforma națională www.vaccinare.gov.md.  Astfel, cei care sunt eligibili pentru vaccinare la această etapă vor introduce datele la secțiune programare, iar cei care nu sunt eligibili la această etapă, se vor înregistra în lista de așteptare.

Astfel, fiecare persoană va selecta, raionul, localitatea conform adresei de domiciliu și Centrul de vaccinare disponibil în regiunea respectivă, precum și luna, data, ora dedicată vaccinării.

Pentru programare, utilizatorii platformei vor avea nevoie de buletinul de identitate sau orice act care conține IDNP-ul. La fel, aceștia sunt îndemnați să păstreze confirmarea și să se prezinte fără întârziere la Punctul de vaccinare, potrivit programării stabilite.

În cazul în care solicitantul va fi informat că nu este eligibil pentru etapa respectivă sau nu sunt locuri disponibile pentru vaccinare, acesta se va înregistra pentru a fi inclus în lista de așteptare. În momentul disponibilității unor doze de vaccin, va fi contactat pentru a se programa la vaccinare.

Pentru accesarea și programarea eficientă la vaccinare prin intermediul platformei, MSMPS a elaborat și lansat un tutorial video unde sunt explicate toate detaliile și etapele de programare. Acesta poate fi accesat aici.

De asemenea, MSMPS, în comun cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF Moldova au elaborat o serie de materiale informative, audio și video, care au fost distribuite la nivel național, la Posturile de Televiziune și de Radio, pentru sensibilizarea populației cu privire la importanța vaccinării împotriva COVID-19.

Vaccinarea împotriva COVID-19 este cea mai bună metodă de a ne proteja

Platforma www.vaccinare.gov.md este și o sursă de informare sigură privind procesul de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova, tipurile de vaccin, documentele necesare și ultimele noutăți în acest sens. De asemenea, pentru informații suplimentare, persoanele pot apela linia fierbinte a ANSP: 080012300.

Până în acest moment, 202.883 doze de vaccin COVID – 19 au fost administrate în Republica Moldova. Precizăm că, începând cu 11 mai curent, a fost lansată, gradual, etapa a treia de vaccinare împotriva COVID-19. Membrii Comitetului Național de Coordonare a Imunizării au aprobat contigentele de persoane care vor  fi imunizate. Procesul de vaccinare se desfășoară în cadrul Centrelor de vaccinare din țară, dar și prin organizarea echipelor mobile care se vor deplasa la persoanele vârstnice, care nu au posibilitatea să se deplaseze în acest scop.

Menționăm că, platforma online de înregistrare la vaccinare a fost creată de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății. Pagina web: vaccinare.gov.md a fost dezvoltată în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”.

ATENȚIE, în prezent, are loc etapa a I-a, II-a și a III-a de vaccinare, în care sunt eligibile următoarele categorii: lucrătorii medicali, personalul și beneficiarii din cadrul azilelor și centrelor de plasament temporar sau de lungă durată, persoanele cu vârsta 60+ și cei care au comorbidități, angajații structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, apărării și securității statului, lucrătorii sistemului penitenciar, angajații din domeniul educației și social, colectivități, indiferent de forma juridică și tipul de organizare, precum: domeniul de procesare, distribuire și comercializare a alimentelor de bază, uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă, centrale electrice, producție și transport curent electric, unități de producție, transport și distribuție gaze, unități de producție, transport și distribuție medicamente și dispozitive medicale, transport de persoane și mărfuri, comunicație, lucrătorii din hoteluri și restaurante, lucrătorii din domeniul de întreținere corporală, coafură și alte activități de înfrumusețare, lucrătorii din domeniul teatral – concertistice, muzee, biblioteci, lucrătorii din sistemul financiar, bancar și care prestează servicii esențiale de plăți, personalul poștal și serviciul curierat, reprezentanții cultelor religioase, alte colectivități, indiferent de forma juridică și tipul de organizare, care au în subordine mai mult de 100 angajați. La fel, vor fi imunizați și membrii de familie a persoanelor din colectivitățile menționate.

Distribuie