Pompierii avertizează despre pericolul incendiilor în urma exploatării necorespunzătoare a surselor de încălzire ( FOTO)

Foto: dse.md

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează populația despre pericolul incendiilor în sectorul locativ, generate în urma nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea surselor de încălzire. În perioada rece a anului, tradițional pompierii vin cu recomandări față de oameni pentru a evita producerea incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

Specialiștii îndemnă gospodarii să verifice sobele înainte de începerea sezonului și să le curețe pentru a fi în perfectă stare de funcționare. Pentru evitarea incendiilor este indicată folosirea  doar a materialului combustibil pentru care a fost destinată soba și se va evita supraîncălzirea acesteia. Este interzisă aprinderea focului în sobe  prin turnarea  ori stropirea cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile, iar ușița de alimentare trebuie să fie închisă. Specialiștii avertizează oamenii să nu așeze în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile, iar pardoseala de jos să fie protejată prin instalarea unei table metalice. Pompierii atenționează persoanele să nu lase copii nesupravegheați cu focul aprins în sobă, iar cenușa și jarul provenite de la sobe să fie  depozitate doar în locuri special amenajate.

Recomandările angajaților IGSU sunt și pentru oamenii care folosesc instalații electrice în calitate de surse de încălzire. În acest sens nu se admite utilizarea instalațiilor defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizații. În cazul persoanelor care urmează să folosească instalații alimentate la gaze naturale, specialiștii îndeamnă ca montarea, dar mai ales punerea în funcțiune a unei centrale să fie efectuată în mod obligatoriu de personal autorizat.

Potrivit IGSU în anul 2019 în sectorul locativ au avut loc 1633 de incendii în care și-au pierdut viața 121 de persoane, inclusiv 5 copii. Peste 240 de incendii au izbucnit din cauza încălcării regulilor antiincendiare la exploatarea sobelor și a coșurilor de fum.

Distribuie