O nouă rundă de negocieri pe marginea Acordului de Comerț Liber dintre Republica Moldova și statele membre ale Asociației Europene de Liber Schimb

Astăzi, a fost dat startul celei de-a doua runde de negocieri pe marginea proiectului Acordului de Comerț Liber dintre Republica Moldova și statele membre ale Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA). Evenimentul are loc în format de videoconferință și se desfășoară în perioada 30 iunie – 2 iulie. 

Echipa de negociatori a Republicii Moldova, condusă de secretarul de stat în domeniul infrastructurii calității și cooperării internaționale, Iuliana Drăgălin împreună cu reprezentanții țărilor membre EFTA vor discuta aspectele ce vizează subiecte precum: regulile de origine, comerțul cu bunuri și servicii, achizițiile publice, proprietatea intelectuală etc.

În debutul evenimentului secretarul de stat, Iuliana Drăgălin, a menționat că semnarea ulterioară a Acordului va contribui la dezvoltarea noilor parteneriate în domenii de interes comun, specificând că partea moldavă mizează pe discuții constructive și productive.

Semnarea Acordului de Comerț Liber dintre Republica Moldova și statele EFTA va contribui la fortificarea relațiilor comercial-economice între părți, va facilita accesul la noi piețe și va atrage investiții în principalele sectoare de activitate ale Republicii Moldova.

Distribuie