Conducerea Ministerului Economiei și Infrastructurii a avut o întrevedere cu Misiunea de programare a Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În cadrul întâlnirii, oficialii au făcut un schimb de opinii ce vizează evoluțiile dezvoltării social-economice a țării, acțiunile de reformă implementate cu suportul asistenței GIZ, precum și viziunea privind prioritățile de politici în domeniul economic.
Misiunea de programare a reliefat că noul cadrul de asistență GIZ pentru RM, va cuprinde perioada 2022-2026, cu focusare pe susținerea dezvoltării unor regiuni, iar portofoliul de asistență va fi complimentat și de alți donatori precum UE și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.
În context, au fost discutate subiecte ce vizează interacțiunea autorităților publice centrale cu autoritățile publice locale pe subiectele blocului economic, corelarea planurilor de dezvoltare naționale cu cele de dezvoltare la nivel de regiuni, programele de stat de suport a mediului de afaceri, prioritățile de dezvoltare a sectorului IMM, consolidarea infrastructurii de suport în afaceri, necesitatea dezvoltării/actualizării planurilor urbanistice a localităților etc.
Secretarul de stat al MEI, Mihail Lupașcu, a exprimat gratitudine pentru cooperarea cu GIZ Moldova și a mulțumit pentru suportul de durată acordat de Guvernul Germaniei în implementarea agendei de reforme a Guvernului de la Chișinău, în special în cadrul proiectului „Consilierea Guvernului RM în politici economice”. De asemenea, a fost evocat angajamentul ferm al instituției pentru consolidarea cadrului de cooperare și implementarea programelor de asistență care vin sa sprijine efortul Guvernului în realizarea unor acțiuni menite să asigure dezvoltarea unei economii durabile și reziliente.
Menționăm că, în perioada 2019-2021, MEI a primit asistență de la proiectul MEPA pentru elaborarea Strategiei pentru o economie incluzivă, durabilă și digitală 2030; Programul antreprenoriatului social pentru 2021-2025; Propuneri de măsuri economice în contextul COVID-19; Legea cu privire la serviciile de finanțare participativă; Studiul pieței muncii în RM etc.