Foto: primul.md
Redactor: Diana Enache
Republica Moldova și România vor semna un Acord ce vizează echivalarea actelor de studii. Ministerul de la Chişinău a semnat deja spre avizare actul respectiv, urmând a fi trimis spre avizare la Bucureşti, spune ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova. Potrivit lui, prima variantă a acestui act a fost aprobat în 1999. În 2010 a fost un nou amendament, iar astăzi autorităţile vin cu noi îmbunătăţiri.
„Sper ca într-o scurtă perioadă să treacă prin procedurile de avizare şi să fie benefic pentru cetăţenii R. Moldova şi cetăţenii români. Cei care au avut până acum diplomele de 10 ori de 11 clase şi nu aveau diploma de bacalaureat, nu le era recunoscută diploma în Româna decât dacă aveau şi o diplomă de studii superioare. Acum, în baza semnării acestui act, cei care au diplomă de 10 şi de 11 clase, le va fi recunoscut actul de studii. Un alt moment este recunoaşterea diplomelor de până la Bologna şi după Bologna, în cazul în care instituţia este acreditată, de asemenea va fi recunoscută şi în România. Alt exemplu: titlurile de doctor în ştiinţe, în cazul în care în R. Moldova este confirmat de ANACEC (Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare), după toate procedurile din România, diplomele se echivalează”, a explicat ministrul.
Igor Şarov a mai declarat în cadrul emisiunii că ministerul de la Chişinău este în aşteptarea unui Acord în domeniul educaţiei, Acord care a fost deja trimis Guvernului României şi care se află în fază de avizare.