Ministrul Sergiu Prodan a avut astăzi o întrevedere cu E.S. Stella Avallone, ambasadoarea Republicii Austria în Republica Moldova.
În cadrul discuției au fost abordate subiectele actuale de pe agenda procesului de intensificare a relaţiilor bilaterale culturale privind desfăşurarea festivalurilor muzicale, concursurilor, expoziţiilor de artă plastică şi artizanat, altor evenimente culturale de importanţă internaţională.
Părțile au discutat și despre colaborarea bilaterală în vederea realizării proiectelor importante pentru Minister, precum reabilitarea sălilor de spectacol din Republica Moldova, prioritar fiind reconstrucția Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici“.
În altă ordine de idei, a fost menționat suportul acordat pentru organizarea Festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOperă”, care își datorează în mare parte existența dirijorului de la Opera din Viena – Friedrich Pfeifer. La fel, a fost remarcată creșterea dinamicii implicării în viața culturală a artiștilor moldoveni stabiliți actualmente în Austria.
Cu ocazia aniversării a 30 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Austria va fi organizată și o expoziție de artă în data de 25 martie 2022.
Sergiu Prodan a mulțumit Guvernului Austriei pentru întreg suportul acordat până în prezent domeniului culturii naționale, menționând activitățile de eficientizare energetică a unor pensiuni agroturistice din Republica Moldova și asistența tehnică oferită la demararea unor proiecte de cercetare axate pe documentarea patrimoniului cultural.