Andrei Sîngereanu a fost numit în funcția de director al Agenției Naționale Transport Auto. Noul director a fost prezentat echipei ANTA de viceprim-ministrul ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Ministrul Spînu i-a urat succes în activitatea profesională și l-a asigurat de tot sprijinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în buna funcționare a instituției pe care acesta o conduce, menționând că ANTA are multe restanțe la capitolul mită.
„Mulțumesc colectivului și celor care vor dori să colaboreze în spiritul corectitudinii și respectului și vreau să accentuez că începând de „astăzi” să întrerupem practicile vicioase mai vechi, că de altfel, vom lua măsuri mai drastice”, a punctat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
La rândul său, Andrei Sîngereanu a mulțumit pentru încrederea acordată, specificând că are o misiune dificilă și multe provocări la care va veni cu soluții urgente pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor de transport rutier. „Cunosc problemele cu care se confruntă, atât operatorii de transport, cât și colaboratorii ANTA și în scurt timp vor fi întreprinse un șir de acțiuni pentru ameliorarea situației. Îndemn colaboratorii să fie proactivi, iar cei care vor înainta soluții în schimbarea spre bine a instituției, vor fi susținuți și promovați”
Andrei Sîngereanu are o vastă experiență în certificare, verificare și inspecție tehnică a autovehiculelor. Acesta a fost expert-tehnic consultant în domeniul ITP, CEMT, ADR, INTERBUS la Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). În perioada 2009-2013 a fost șef adjunct, șef sector calibrare și verificare tahografe și limitatoare de viteză.