Ministerul Justiției va organiza ședința Comisiei pentru selectarea candidaților la postul de judecător la CEDO

Ministerul Justiției va organiza ședința Comisiei pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la data de 22 ianuarie 2021, ora 15:00, în cadrul căreia va fi examinată eligibilitatea dosarelor depuse și admiterea la interviu.

Potrivit prevederilor Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului național pentru desemnarea candidaților pentru suplinirea postului de judecător la CEDO, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 850 din 30.11.2020, membrii Comisiei urmează să se întrunească, în ședință închisă.

Menționăm că, în cadrul concursului național pentru suplinirea postului de judecător la CEDO au fost înregistrate 13 dosare ale candidaților.

Distribuie