Ministerul Economiei și Infrastructurii susține impulsionarea investițiilor ecologice

Secretarul general al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, a participat la lansarea celei mai recente facilități de finanțare a economiei verzi (GEFF), dezvoltată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Moldova, prima și singura facilitate de creditare ecologică care ține cont de gen, care promovează investiții durabile cu instituțiile financiare partenere cu sprijinul donatorilor – Fondul Verde pentru Climă (GCF) și Ministerul Trezoreriei și Finanțelor din Turcia.

Facilitatea BERD de finanțare a economiei verzi presupune o linie de creditare de 20 de milioane de euro ce are ca scop sprijinirea eforturilor companiilor (IMM-uri și întreprinderi mari) să devină mai competitive, cât și gospodăriile casnice să reducă costurile pentru resursele energetice utilizate, investind în tehnologii performante și adoptând practici de eficiență energetică și a resurselor. Programul include consultanță gratuită, iar finanțarea este deja disponibilă, fiind pusă la dispoziția celor interesați prin intermediul băncilor comerciale locale.

Secretarul general și-a exprimat recunoștința față de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Fondul Verde pentru Climă și Guvernul Republicii Turcia, menționând că această asistență are dublă importanță și actualitate, luând în considerare provocările actuale cu care se confruntă Guvernul Republicii Moldova și, implicit, întreaga economie.

Mai mult, Lilia Palii a specificat că, Republica Moldova, conform Strategiei naționale de dezvoltare și Strategiei energetice până în 2030, a acordat prioritate dezvoltării durabile a țării și tranziției economiei verzi. Aceste concepte au atât eficiența energetică, cât și sursele regenerabile de energie, drept doi piloni de maximă importanță.

„Republica Moldova, conform Strategiei sale naționale de dezvoltare și Strategiei energetice până în 2030, a acordat prioritate dezvoltării durabile a țării și tranziției economiei verzi. Aceste concepte au atât eficiența energetică, cât și sursele regenerabile de energie, ca doi piloni de maximă importanță. Sunt întreprinse eforturi considerabile cu sprijinul partenerilor de dezvoltare din Moldova, cu scopul de a consolida infrastructura energetică a țării. Acest efort se așteaptă să asigure o penetrare mai mare a surselor regenerabile de energie, în viitorul apropiat, precum și să ajute guvernul să atingă principalele obiective ale politicii energetice naționale – durabilitate, accesibilitate și securitatea aprovizionării”, a afirmat Lilia Palii.

Republica Moldova este pe deplin angajată în atingerea obiectivelor Acordului de la Paris privind schimbările climatice, angajându-se ca până în 2030, necondiționat, să reducă cu 70% emisiile nete de gaze cu efect de seră. Țara noastră se bazează încă, în mare parte pe combustibili fosili, în pofida bogăției în resurse naturale regenerabile. Mai mult, combustibilii fosili folosiți pentru a produce căldură și energie sunt importați. În prezent, întregul consum de gaze naturale este suplinit prin importuri din Rusia. Iar 75% din electricitate este încă importată din Ucraina sau achiziționată de la Moldavskaia GRES din regiunea Transnistreană.

Totodată, în discursul său Lilia Palii a menționat că, două proiecte majore legate de securitatea energetică a Republicii Moldova este conducta de gaz Iași – Ungheni – Chișinău, care oferă conexiune cu sistemul de gaze naturale din România, precum și proiectul de interconectare asincronă a rețelelor de energie electrică din Republica Moldova și România prin construcția, echiparea și punerea în funcțiune a liniei electrice aeriene Isaccea-Vulcănești-Chișinău de 400 kV și a stației Back-to-Back aferente

GEFF Moldova va finanța adoptarea tehnologiilor ecologice care vizează îmbunătățirea eficienței resurselor în sectoarele industriale și comerciale. Totodată, GEFF va contribui esențial la realizarea obiectivelor Republicii Moldova prin sprijinirea unei răspândiri masive a tehnologiilor ecologice și stimularea redresării ecologice în urma șocurilor produse de pandemia Covid-19.

„Obiectivele GEFF Moldova sunt perfect aliniate cu cele ale Guvernului Republicii Moldova. Printre prioritățile comune, putem menționa îmbunătățirea sectorului agricol prin introducerea unor practici durabile de gestionare a solului, promovarea sistemelor de irigații eficiente din punct de vedere al apei și modernizarea sistemelor de lanțuri agro-valorice cu cele mai bune tehnologii de procesare disponibile, eficiente din punct de vedere energetic”, a punctat secretarul general.

Menționăm că, în cadrul evenimentului online au participat donatori, instituții financiare locale, sectorul privat, precum și reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale și ai societății civile. 

Distribuie