Maia Sandu va participa, pe 11-12 noiembrie, la Forumul Păcii de la Paris

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla în perioada 11-12 noiembrie la Paris, Franța, unde va participa la Forumul Păcii.

Pe 11 noiembrie, Președintele Maia Sandu va participa la ceremonia oficială de deschidere a Forumului Păcii, în prezența Președintelui Franței, domnul Emmanuel Macron, dar și a altor șefi de state și guverne.

Pe 12 noiembrie, Președintele Maia Sandu va avea o întrevedere bilaterală cu Președintele Franței, domnul Emmanuel Macron. Ulterior, șefa statului va participa la sesiunea tematică din cadrul Forumului Păcii cu genericul “In charge: Empowering women in public decision making processes”. Șefa statului va avea, de asemenea, mai multe întâlniri bilaterale, inclusiv cu domnul Alar Karis, Președintele Estoniei, și domnul Guðni Th. Johannesson, Președintele Islandei. În aceeași zi, doamna Maia Sandu va susține un discurs cu ocazia celebrării aniversării a 75-a a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

În Franța, șefa statului va fi însoțită de Nicu Popescu, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, și Cristina Gherasimov, Secretar General al Președinției.

Distribuie