Foto: presedinte.md
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a înaintat Parlamentului propunerea de a reveni la indexarea pensiilor o dată pe an în baza inflației din anul precedent. Adoptarea acestei modificări ar însemna o indexare în aprilie de 3,7%, echivalentă creșterii prețurilor din 2020.
„Trecerea la indexarea pensiilor de două ori pe an, promovată cu mult fast de socialiști în februarie 2020, lovește în continuare în pensionari. După indexarea rușinoasă de 1% din octombrie 2020, anul acesta în aprilie pensiile ar urma să nu fie indexate deloc. Această greșeală trebuie corectată urgent. Bani pentru această indexare sunt”, a spus șefa statului.
Potrivit Președintelui, cele 426 de milioane de lei necesare pentru finanțarea acestei măsuri pot fi acoperite din contul Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, semnat pe data de 22 februarie curent, în valoare de 15 milioane de euro și din contul revizuirii cheltuielilor curente pentru bunuri și servicii.
„Fac apel către toate forțele din Parlament să lase politica la o parte şi să susțină această inițiativă. Totodată, accentuez că experimentele politicienilor iresponsabili pe seama pensionarilor sunt inadmisibile. Majorarea pensiilor trebuie făcută prin creșterea pensiei minime, prin urgentarea recalculării pensiilor celor care au lucrat după vârsta de pensionare și prin alte instrumente destinate anume acestui scop”, a subliniat Președintele Maia Sandu.
Proiectul de lege poate fi consultat aici: http://bit.ly/proiect-lege-sistem-pensii