Maia Sandu a anulat decretul prin care Vladislav Clima a fost numit președinte al Curții de Apel Chișinău

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anulat astăzi decretul semnat de ex-președintele Igor Dodon prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.

Șefa statului și-a argumentat decizia prin faptul că CSM a încălcat procedurile legale și a admis un conflict de interese inadmisibil atunci când a propus numirea lui Vladislav Clima în această funcție.

„CSM trebuie să reexamineze decizia luată și să se asigure că următoarele decizii de numire în funcție vor respecta în totalitate prevederile legale, iar persoanele propuse vor întruni criteriile de integritate. Oamenii cer de la judecători să le facă dreptate și să pedepsească hoții. Curățarea sistemului este primul pas spre o justiție independentă și dreaptă”, a declarat șefa statului.

Distribuie