Redactor: Diana Enache
După mai multe dezbateri și amendamente respinse, Proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020 a fost votat în lectura a doua cu 59 de voturi.
Astfel, volumul bugetului de stat pentru anul 2020 a fost diminuat la venituri – cu 649,5 milioane de lei până la 37 201,5 milioane de lei, la cheltuieli – cu 1 856,7 milioane de lei până la 53 200,9 milioane de lei. Respectiv, deficitul s-a micșorat cu 1 207, 2 milioane de lei: de la 17 206, 6 milioane de lei până la 15 999,4 milioane de lei, ceea ce constituie 7,8% din Produsul Intern Brut.
Pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului de azi sunt 19 subiecte.