Foto: madrm.gov.md
Cu prilejul marcării a 75 de ani de la fondarea Organizației Națiunilor Unite (ONU) la Grădina Botanică din Chișinău va fi lansată „Aleea ONU”. Inițiativa aparține reprezentanților Grădinii Botanice și va fi susținută de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului prin alocarea mijloacelor financiare necesare din Fondul Ecologic Național. Decizia a fost anunțată de ministrul Ion PERJU în cadrul unui dialog cu directorul Grădinii Botanice, Ion ROȘCA.
„Crearea Aleii ONU, cu ocazia marcării a 75 de ani de la fondarea ONU, este un apel universal la acțiune pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă stabilite până în anul 2030. Republica Moldova este membră a Convenției ONU privind schimbările climatice, motiv pentru care ne dorim să sporim angajamentele ce se regăsesc în Contribuția Națională Determinată (CND) actualizată a țării noastre, elaborată în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris. Astfel, țara noastră își aliniază eforturile la standardele internaționale în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră”, a declarat ministrul.
Directorul Ion ROȘCA a precizat că Aleea ONU va fi amplasată în apropiere de intrarea centrală a Grădinii Botanice și va substitui aleea creată din mesteacăn, ce a suferit în urma ninsorilor abundente din perioada 19-21 aprilie 2017 și în urma secetei hidrologice din ultimii doi ani.
În cadrul dialogului, părțile au discutat și despre implementarea proiectului de reconstrucție ecologică, refacere și conservare a biodiversității în cadrul expozițiilor și a colecțiilor Grădinii Botanice, ce au fost afectate de ninsorile abundente din anul 2017.
Notă: Centrul de dezvoltare și politici energetice (KEPA) al Universității Naționale și Kapodistriene din Atena, a lansat o inițiativă intitulată „75 de copaci pentru cei 75 de ani ONU”, cu ocazia marcării a 75 de ani de la fondarea Organizației Națiunilor Unite. Acțiunea este în suportul realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030 și anume, obiectivul 7: Energie accesibilă și curată. Acestei inițiative se alătură toate statele părți la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), inclusiv, Republica Moldova, cu scopul de a-și consolida eforturile la nivel internațional în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.