Foto: chisinau.md
Primăria municipiului Chișinău informează că instituțiile de învățământ din capitală vor beneficia de echipamente electronice, donate din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Astfel, 675 de laptop-uri vor fi distribuite în mai multe școli pentru a asigura buna desfășurare a procesului de studiu la distanță/online, cât și în alte scopuri educaționale.
Tehnica destinată elevilor și cadrelor didactice va fi repartizată în baza numărului total de elevi și cadre didactice per instituție.
De menționat că pe parcursul anului 2020, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a Consiliului municipal Chișinău a achiziționat 983 de calculatoare care au fost distribuite către instituțiile de învățământ din capitală.