Ieri, 21 octombrie 2020, pe pagina web a Parlamentului European a fost publicat un comunicat în contextul adoptării Raportului de evaluare a implementării Acordului de asociere al Uniunii Europene cu Republica Moldova.
„Textul [raportului] reafirmă angajamentul UE de a sprijini „calea europeană” a Moldovei prin asociere politică, integrare economică și reforme și salută „angajamentul susținut” atât de autoritățile moldovenești, cât și de societate în acest proces. ”, relevă comunicatul.
În cadrul secțiunii Statul de drept și Buna guvernare, Parlamentul European: „Îndeamnă autoritățile Republicii Moldova să consolideze independența completă a Curții Constituționale și să asigure că nu este supusă niciunei forme de ingerință politică; respinge cu fermitate orice încercare de intimidare sau presiune asupra judecătorilor Curții Constituționale și condamnă presiunea enormă, șantajul și hărțuirea prin care au trecut judecătorii Curții înainte de a pronunța decizia privind împrumutul rusesc; regretă profund încercările de politizare a Curții Constituționale și inactivitatea procurorilor și a Centrului anticorupție în apărarea independenței Curții Constituționale;” (a se vedea §49 din raport).
Textul raportului este disponibil în limba engleză și poate fi consultat pe pagina web a Parlamentului European sau accesând aici.
Întregul comunicat poate fi consultat aici.