Indemnizația unică de 16 mii de lei, acordată pentru alți 5563 de angajați care s-au îmbolnăvit de COVID-19 la serviciu

Ministerul Finanțelor va aloca 89 milioane lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru acordarea indemnizațiilor unice în sumă de 16 mii lei personalului medical, precum și altor angajați care s-au îmbolnăvit de COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Un proiect în acest sens a primit aviz pozitiv în cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri.

De indemnizația unică, în valoare de 16 mii lei, vor beneficia 5563 persoane, dintre care 4882 sunt personal medical ai instituțiilor medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, instituțiilor medico-sanitare din subordinea Ministerului Sănătății și autorităților publice locale, iar 681 sunt angajați din instituții bugetare. 

Autoritățile publice, în calitate de beneficiari ai mijloacelor financiare alocate, poartă responsabilitate pentru datele prezentate și vor întocmi, în modul stabilit, documentele necesare pentru finanțarea cheltuielilor respective prin intermediul instituțiilor în care activează persoanele.

Distribuie