Foto: gov.md
Cabinetul de miniștri a decis acordarea compensațiilor și producătorilor agricoli care din diverse motive obiective, dar și scăpări ale reprezentanților din cadrul APL nu au putut beneficia de ajutor financiar.
Decizia vine ca urmare a numeroase apeluri din partea agenților economici, a asociațiilor de profil, dar și a autorităților publice locale ca cei care au suferit de pe urma calamităților naturale să primească compensații pentru efectuarea lucrărilor de toamnă.
Așadar, după totalizarea informației suplimentare pe întreg teritoriul republicii, referitoare la suprafețele afectate de secetă și grindină, s-au constatat erori care constau în transcripția incorectă a denumirii agentului economic, neincluderea agenților economici în informația prezentată de APL de nivelul I și II pentru Raportul totalizator, notarea greșită a denumirii culturii sau anul însămânțării, precum și prezentarea tardivă a informației generalizate pe raion.
În acest context, Ion. Perju, Ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a propus modificarea procedurii de acordare a compensațiilor și suplinirea Raportului totalizator cu Raportul totalizator suplimentar, inclusiv modificarea termenului de depunere a dosarelor.
Astfel, agenții economici, care nu au putut beneficia de compensații prin prisma prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 582/2020, corespunzând tuturor criteriilor de eligibilitate, dar nefiind introduși în Raportul totalizator, vor fi incluși în Raportul totalizator suplimentar și pot deveni potențiali beneficiari de compensații.
Premierul Ion Chicu a declarat că „este vorba despre acordarea suportului pentru cca 250 agenți economici care au remis documentele până la 1 iulie, dar din cauza birocrației nu au beneficiat de ajutor. Trebuie să înlăturăm această inechitate, iar agenții economici să primească suportul cât mai rapid”.
Menționăm că suma acordată pentru distribuirea compensațiilor va fi majorată cu 24 milioane lei, bani care vor fi alocați din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.