Guvernul a aprobat prelungirea până în anul 2023 a facilităților fiscale individuale pentru profesioniștii IT

Foto: mei.gov.md

Cabinetul de miniștri a aprobat extinderea facilităților fiscale pentru profesioniștii din sectorul tehnologiei informațiilor până în anul 2023. Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, aceste măsuri vor impulsiona dezvoltarea sectorului IT, care, în ultimii ani, a devenit unul dintre principalii exportatori de servicii.

În anul 2019, conform datelor Serviciul Fiscal de Stat, 114 companii IT au beneficiat de facilitățile fiscale, conform art. 24  alin. 21) al Legii nr. 1164/1997, numărul angajaților beneficiari fiind de circa 1300-1500 de persoane.

Respectiv, în condițiile salariului mediu prognozat pe economie de 8.7 mii lei, venitul neimpozabil va fi cel care depășește suma de 17.4 mii lei, în condițiile în care salariului mediu în sectorul IT pentru anul 2019, conform Biroului Național de Statistică, a fost de circa 16.3 mii lei.

Această măsură va încuraja oficializarea și mărirea salariilor, iar facilitatea oferită va avea un impact minim asupra bugetului de stat.

Respectivele persoane sunt antrenate în câmpul muncii în cadrul companiilor care, pe lângă activitățile de bază în domeniul IT, desfășoară și alte activități conexe, respectiv depășesc cota de vânzări de peste 50% în domeniul IT, dar nu ating cota de 70%. Prin urmare, această normă are impact nu doar asupra industriei IT, dar și asupra altor domenii, deoarece o mare parte din programatori și ingineri sunt angajați să realizeze activitățile respective pentru alte domenii și sectoare (entitățile bancare, autorități/instituții ș.a.)

Menținerea stimulentelor fiscale propuse va contribui la asigurarea previzibilității activității de întreprinzător pentru companiile IT, va spori nivelul salarizării personalului direct implicat în IT, al volumului impozitelor și taxelor colectate aferente industriei IT, ca rezultat al dezvoltării acestor companii, precum și va duce la atragerea specialiștilor în companiile care au vânzări IT semnificative, dar care nu sunt eligibile pentru a adera la „Moldova IT Park”.

Distribuie