Guvernul a alocat Comisiei Electorale Centrale mijloacele financiare suplimentare, în sumă de 22,468 milioane lei, pentru cheltuielile suportate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Decizia a fost aprobată astăzi la ședința Cabinetului de miniștri.
Astfel, Guvernul a acoperit cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea scrutinului parlamentar. După desfășurarea alegerilor, Guvernul a solicitat repetat CEC să stabilească suma exactă a mijloacelor financiare necesare suplimentar. Prin urmare, CEC a reconfirmat echivalentul de 22,468 milioane de lei necesare. Mijloacele vor fi utilizate pentru plata indemnizațiilor funcționarilor electorali. „Prin aceasta noi ne-am onorat angajamentul Guvernului dat Comisiei Electorale Centrale că banii cheltuiți pentru organizarea și desfășurarea scrutinului vor fi, și, iată că sunt virați în contul CEC”, a declarat prim-ministrul interimar.
Menționăm că în scopul asigurării bunei organizări și desfășurări a alegerilor parlamentare anticipate – la 12 mai 2021, Guvernul a aprobat alocarea a 70 milioane lei din Fondul său de rezervă. Astfel, în total, pentru organizarea exercițiului electoral din 11 iulie, din Fondul de Rezervă al Guvernului au fost distribuite 92, 468 milioane lei. De menționat că în Legea bugetului de stat pentru anul 2021 nu au fost aprobate alocații pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Pentru desfășurarea scrutinului electoral din 11 iulie 2021, CEC a deschis 2 150 de secții de votare, dintre care 150 în afara țării și 41 pentru – în localitățile din stânga Nistrului.