Frauda bancară: Ex-președintele Petru Lucinschi și cinci acționari ai UNIBANK au fost SCOȘI de sub urmărire penală

Redactor: Diana Enache

Petru Lucinschi și alți 5 acționari ai UNIBANK – scoși de sub urmărire penală. Potrivit unui comunicat de presă emis de oamenii legii, „Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracțiunilor imputate”.

Acum un an, cei șase acționari ai UNIBANK au fost puși sub învinuire, fiindu-le încriminată comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari și spălare de bani în interesul unui grup criminal organizat. „În urma studierii minuțioase a probatoriului, recent, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracțiunilor imputate”, anunță Procuratura Generală.

„Ca urmare a multiplelor acțiuni de urmărire penală, confruntări între învinuiți/bănuiți și martori, măsuri speciale de investigații, s-a constatat că în acțiunile învinuiților nu se regăsește elementul obligatoriu al infracțiunilor, și anume intenția directă la realizarea scopului infracțional urmărit de grupul criminal organizat la obținerea unui folos material”, mai este menționat în comunicatul Procuraturii Generale.

Amintim că, atunci când i-a fost înaintată învinuirea, Petru Lucinschi se declarase nevinovat. În martie 2019, fostul președinte al Republicii Moldova a explicat și de ce figura în raportul Kroll: „Când mi-am terminat mandatul, Putin mi-a permis să privatizez o vilă în suburbia Moscovei, pe șoseaua Rublyovskoe. Am vândut-o. Am mai avut un apartament în Arbat, centrul Moscovei. L-am vândut. Și o sumă de bani am pus-o în bancă, ca să am niște dividende. Iată unde-i sursa mea de viață”, a spus Petru Lucinschi.

Urmărirea penală în episodul privind acționariatul UNIBANK din „FRAUDA BANCARĂ” continuă. La finalizarea urmăririi penale pe acest episod, se va decide asupra responsabilității procurorilor care au urmărit ilegal persoanele, reabilitate acum în drepturi.

Distribuie