Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Î.S. Organizaţia Concertistică şi de Impresariat „Moldova-Concert”, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” și Sala cu Orgă organizează în perioada 1-10 martie, cea de-a 55-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică ,,Mărțișor – 2021”. Programul spectacolelor a fost prezentat astăzi, 25 februarie, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul Lilia Pogolșa a menționat că tradițional, festivalul va fi inaugurat la data de 1 martie printr-un concert de excepție în regia doamnei Lidia Panfil în care vor fi antrenate forțele artistice ale țării, inclusiv maestrul Eugen Doga care va fi la ceas aniversar, maestrul Nicolae Botgros, Formația „Zdob și Zdub”, Orchestrele simfonice ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și Companiei Publice „Tele-Radio Moldova”, Orchestra și Corul Național de Cameră, Capela Corală „Doina”, formația „Brio Sonores” și mulți alții.
Ediția a 55-a a Festivalului va cuprinde 16 spectacole muzicale, în cadrul cărora vor evolua cele mai renumite colective artistice din țară: Ansamblul național academic de dansuri populare „Joc”, Orchestra de muzică populară „Lăutarii”, Ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș”, formațiile ,,Noroc”, ,,Millenium”, ,,Brio Sonores”, Akord”, ,,Catharsis” , precum și artiștii noștri îndrăgiți: Natalia Tanasiiciuc, Cristina Scarlat, Vali Boghean, Pasha Parfeni, Tatiana Cerga, Ana Cernicova, Amelia Uzun etc.
În premieră, un concert din cadrul festivalului va fi dedicat medicilor din Republica Moldova, cei care au luptat pentru viețile și sănătatea noastră în ultimul an într-o luptă inegală.
Desfășurarea tuturor spectacolelor se va realiza cu respectarea strictă a regulilor antiepidemiologice emise de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională de Sănătate Publică.
Partenerul media al evenimentului este Compania ,,Teleradio-Moldova”.
Programul Festivalului Internațional de Muzică ,,Mărțișor”, ediția a 55-a.