Extrasele din registrele de stat vor putea fi obținute de către cetățeni în regim on-line

Guvernul a avizat pozitiv proiectul de lege pentru digitalizarea unor servicii publice. Astfel, extrasele din diverse registre de stat vor putea fi obținute de către cetățeni în regim online. Proiectul are ca scop facilitarea interacţiunilor la distanţă între Guvern, comunitatea de afaceri şi cetăţenii Republicii Moldova, beneficiari ai serviciilor publice.

Documentul stabilește reglementările necesare pentru eliberarea extraselor din diverse registre de stat, în format electronic  (e-Extrase), precum și verificarea online a datelor. Emiterea și descărcarea unor extrase din registrele de stat va putea fi efectuată prin intermediul portalului guvernamental al cetățeanului și portalului guvernamental al antreprenorului.  Extrasele vor avea aceeași valoare juridică cu cele emise de instituții publice pe suport de hârtie.

De asemenea, proiectul prevede completarea cadrului legal cu reglementări care ar permite delegarea unui reprezentant, în baza semnăturii electronice, care să obțină unele servicii publice, să ridice acte de identitate sau duplicatele actelor de stare civilă.

Distribuie