Educarea financiară – o prioritate pentru Ministerul Finanțelor

Foto: mf.gov.md

A avut loc prima ședință a grupului de lucru responsabil de promovarea educației financiare, instituit prin Ordinul ministrului finanțelor nr.38/02.03.2020 (cu modificările și completările ulterioare), care a fost prezidat de Secretarul General al Ministerului, Iuri Pașinschi.

Scopul Grupului de lucru este creșterea gradului de alfabetizare financiară a populației, cu accent pe finanțe publice, prin realizarea unor acțiuni concrete, dedicate diferitor categorii de populație. De asemenea, Grupul are ca scop elaborarea și implementarea Strategiei de educare financiară a Ministerului Finanțelor.

Agenda ședinței a cuprins 2 subiecte importante: acțiunile ce urmează a fi realizate în cadrul Global Money Week 2021 și calendarul de draftare a Strategiei de educare financiară.

În cadrul ședinței, au participat reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal și ai Asociației Obștești FINEDU, care este specializată în educare financiară și care este partenerul Ministerului Finanțelor în ceea ce ține de realizarea obiectivului de educare financiară a societății civile, pe domeniul bugetar-fiscal. 

Distribuie