Având la bază hotărârea Curții de Apel Chișinău din 17 iunie și a decizia Curții Supreme de Justiție din 22 iunie curent, Comisia Electorală Centrală (CEC) a organizat consultări suplimentare cu factori de decizie din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).
Având la bază devizul de cheltuieli estimativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 întocmit în baza evaluării necesităților pentru 150 secții de votare, CEC a transmis spre avizare finală MAEIE o listă, la fel, cu 150 secții de votare.
În context, MAEIE a comunicat despre îndeplinirea condiției ce vizează obținerea acordului autorităților competente ale statelor străine, precum și a confirmat posibilitatea asigurării din punct de vedere logistic a procesului de votare, inclusiv identificarea președinților birourilor electorale ale secțiile de votare și sediilor acestora (vezi aici).
În rezultat, a fost aprobată, cu votul unanim al membrilor Comisiei, lista secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, iar Consiliul electoral al circumscripției electorale pentru secțiile de votare constituite în străinătate nr. 38 va ajusta hotărârea privind constituirea birourilor electorale ale secțiilor de votare în străinătate în corespundere cu hotărârea CEC.