Deșeurile trebuie valorificate și depozitarea evitată

Astăzi, 14 februarie, Partidul Verde Ecologist a organizat un flashmob în fața Guvernului Republicii Moldova, cerând interzicerea incinerării anvelopelor. Între timp, țările dezvoltate folosesc incinerarea deșeurilor ca o soluție alternativă de generare a energiei.

Ministerul Mediului este instituția care elaborează și promovează politici în domeniul protecției mediului. De asemenea, Ministerul Mediului are misiunea de a reglementa și domeniul de gestionare a deșeurilor solide, conform Legii 209/2016. ”În Republica Moldova trebuie să existe toate opțiunile de tratare a deșeurilor solide, inclusiv, a anvelopelor, pentru a diminua depozitarea acestora”, consideră ministra mediului, Iuliana Cantaragiu.

Peste 1 mln. de automobile circulă în țara noastră, proprietarii fiind nevoiți să schimbe anvelopele o dată în 3-4 ani sau chiar mai des, respectiv, cantitatea de deșeuri generată de anvelopele uzate devine enorm de mare. La moment, ele fie se depozitează, fie sunt arse în mod necontrolat de persoane fizice și o cantitate mică de anvelope, de dimensiuni mari, se reciclează. Studiile științifice, dar, și experiența țărilor civilizate arată că depozitarea oricărui tip de deșeu, inclusiv, a anvelopelor este cea mai dăunătoare soluție pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător și mult mai gravă decât incinerarea sau coincinerarea. Coincinerarea deșeurilor este de fapt procesul de transformare a deșeurilor solide în energie. Astfel, pe lângă faptul că se reduce poluarea solului, apelor și aerului, eliminând procesul de depozitare, prin coincinerare se consumă mai puține resurse naturale fosile precum: gaz, cărbune, păcură, ultimele două, generând emisii mai mari în urma procesului de ardere, decât de la coincinerarea anvelopelor, conform datelor științifice.

Ministerul Mediului menționează că, pentru a reduce poluarea apei, solului, aerului, deșeurile trebuie să fie tratate corespunzător fiecărui tip. Incinerarea deșeurilor înseamnă transformarea lor într-o resursă de energie, fiind o soluție sustenabilă și inteligentă.

Distribuie