COVID-19: Un milion de măști donate de Germania și OMS

Circa un milion de măști chirurgicale au fost donate suplimentar Republicii Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Republicii Federale Germania și Organizația Mondială a Sănătății. Ajutorul umanitar are o valoare de 291.000 USD.

Echipamentul de protecție personală va fi distribuit de către Ministerul Sănătății în spitalele municipale și raionale și în cele de asistență medicală primară. Măștile chirurgicale nesterile vor fi repartizate și în instituțiile medicale din regiunea transnistreană.

Prezentă la evenimentul de recepționare a donației,  Ala Nemerenco, ministra Sănătății a spus:

„Donația de astăzi este foarte importantă pentru protecția lucrătorilor medicali. Germania este unul dintre cei mai solizi parteneri ai țării noastre în lupta cu virusul COVID-19. Din totalul de ajutoare umanitare și echipamente de protecție recepționate de Republica Moldova de la declanșarea pandemiei de 810 milioane lei, valoarea financiară a ajutorului oferit de poporul german constituie 305 milioane lei. Pe parcurs au venit: 100 ventilatoare pulmonare, 900 de pulsoximetre, 4 milioane de măști, 7 milioane de măști chirurgicale, 500 de milioane de mănuși, 156 mii de costume de protecție și astăzi, la acest suport, se mai adaugă 1 milion de măști. Acest gest de solidaritate demonstrează, o dată în plus, cât de important este să respectăm măsurile epidemiologice, precum respectarea distanței sociale, purtarea măștii de protecție, igienizarea regulată a mâinilor și vaccinarea împotriva COVID-19, pentru a putea combate pandemia”.

La rândul său, Excelența Sa, Angela Ganninger, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova a declarat: „Germania a sprijinit Republica Moldova de la izbucnirea pandemiei cu ajutoare în valoare de aproape 20 de milioane de dolari, cea mai mare contribuție unică la combaterea pandemiei în Republica Moldova. Astfel, Germania dă dovadă de solidaritate faţă de oamenii din Republica Moldova..”

Simon Springett, coordonatorul rezident ONU în Republica Moldova a menționat: „Germania este un contribuitor semnificativ la facilitatea COVAX, care a adus vaccinurile în Republica Moldova. Având solidaritatea și susținerea poporului german, dar și a altor donatori pentru răspunsul și recuperarea după COVID-19, acum este momentul să acționăm pentru a beneficia la maxim de echipamentele și posibilitățile oferite. Vaccinurile sunt gratuite. Vaccinurile sunt accesibile. Și, vaccinurile funcționează.”

Miljana Grbic, reprezentanta OMS în Republica Moldova a subliniat: „La începutul pandemiei s-a constatat că lucrătorii medicali din întreaga lume au fost expuși unui grad de infectare cu COVID-19 de trei ori mai mare decât populația generală. Or, una dintre preocupările principale ale OMS reprezintă  asigurarea cadrelor medicale cu echipamente personale de protecție. Lipsa acestora și pregătirea insuficientă privind utilizarea lor determină creșterea numărului de îmbolnăviri în rândul angajaților din spitale și centre de sănătate. Până la această oră, Republica Moldova a beneficiat de ajutor umanitar direct din partea OMS în valoare de 6,5 milioane USD. Vreau să amintesc astăzi încă o dată cât de importante sunt vaccinarea, menținerea distanței fizice, spălarea și dezinfectarea mâinilor, evitarea spațiilor aglomerate și purtarea măștii de protecție pentru a  împiedică răspândirea COVID-19. ”

Mihai Ciocanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă a menționat: „Acest suport ne va ajuta să facem față noului val de infectări. Este un sprijin apreciat cu adevărat, pentru care suntem recunoscători. Suportul ne va permite să prestăm servicii medicale sigure și de calitate în continuare pentru pacienții care ajung în instituția noastră medicală. Totodată, aceste echipamente de protecție personală le vor reaminti lucrătorilor medicali că nu sunt singuri în lupta cu virusul și îi vor proteja de contaminare”.

La ora actuală, la nivel mondial sunt înregistrate peste 200 milioane de cazuri de COVID-19. La 16 septembrie 2021, în Republica Moldova erau 277.854 cazuri de COVID-19 și 742.231 de persoane imunizate cu schema completă de vaccinare.

Distribuie