Foto simbol. Sursa: playtech.ro
Conform Raportului operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în 9 luni ale anului 2020, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de 18.003,0 mil. lei, ce reprezintă o executare a prevederilor anuale (2.4572,1 mil. lei) la nivel de 73,3%.
Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 10.167,1 mil. lei sau 72,5% din suma anuală prevăzută de 14.023,8 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv, realizat în perioada similară a anului 2019, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate în 9 luni ale anului 2020 a înregistrat o creştere cu 194,3 mil. lei sau cu 1,9%.
Transferurile de la bugetul de stat s-au finanţat în sumă de 7.672,5 mil. lei, în corespundere cu cererile de finanţare, din care:
– 5.106,9 mil. lei – destinate plăţii prestaţiilor de asistenţă socială şi altor plăţi, care conform legislaţiei sunt finanţate din bugetul de stat. Acestea au constituit 69,4% din suma anuală precizată de 7.358,7 mil. lei şi sunt cu 557,6 mil. lei (12,3%) mai mari faţă de perioada similară a anului precedent;
– 2.565,6 mil. lei – destinate pentru acoperirea deficitului de venituri proprii. Acestea au constituit 86,5% din suma anuală precizată de 2.965,1 mil. lei.
Cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada raportată au fost executate în sumă de 17.641,4 mil. lei sau 71,8% din suma anuală precizată de 24.572,1 mil. lei.
Faţă de indicatorul respectiv realizat în perioada similară a anului 2019, suma cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada analizată a anului de gestiune a fost mai mare cu 1.389,3 mil. lei sau cu 8,5%.
În perioada raportată, veniturile totale au depăşit cheltuielile totale executate ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu 361,6 mil. lei.
Soldul mijloacelor băneşti la conturile CNAS la situaţia 1 octombrie 2020 a constituit 571,6 mil. lei.