Redactor: Diana Enache
A patra noapte de proteste în Belarus! De această dată oamenii au protestat împotriva violnței. De duminică până acum au fost făcute peste 6.000 de arestări şi două persoane şi-au pierdut viaţa. Protestele au izbucnit duminică după închiderea secţiilor de votare. Potrivit rezultatelor anunțate, Aleksandr Lukașenko ar fi câștigat cel de-al șaselea mandat consecuvit cu 80% din voturi.
Forțele de ordine au intervenit brutal de la bun început – au reținut mii de oameni și au folosit arme de foc, fapt recunoscut de autorități. Miercuri au apărut primele relatări despre încă un deces în cursul protestelor. Populația susține tot mai mult manifestanții și iese să protesteze împotriva violenței.
Comunitatea internațională condamnă violențele forțelor de ordine față de mulțimea care protesta pașnic. Miniștrii de externe din țările Uniunii Europene au decis că vor examina situația din Republica Belarus la întâlnirea lor de pe 14 august. Mai devreme, UE califica alegerile din Belarus ca nefiind „nici libere şi nici corecte”. Statele Unite vor întreprinde acțiuni în vederea unui „rezultat bun pentru poporul” Republicii Belarus. În acest sens, SUA va colabora cu partenerii din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, Putin a fost unul dintre primii lideri mondiali care l-au felicitat pe Lukașenka pentru câștigarea unui nou mandat. Exemplul a fost urmat de președintele Igor Dodon, care în mesajul său postat pe Facebook pe 10 august l-a felicitat pe Lukașenka dar nu a făcut nici o referire la violența cu care erau reprimate protestele.