În perioada 25 ianuarie – 31 ianuarie 2021 Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Agenția Relații Interetnice, în parteneriat cu Comunitatea evreiască din Republica Moldova
Conform ultimelor date actualizate, la data de 22 ianuarie, 1 instituție de învățământ general din țară activează la distanță din cauza carantinei ca și în cazul a 68 de clase. Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 132
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa a avut astăzi, 22 ianuarie, o ședință de lucru cu directorul general al Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare Olga Tagadiuc.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și consilierul în domeniul sănătății, Ala Nemerenco, au efectuat astăzi, 22 ianuarie, o vizită de lucru în raionul Hîncești. Șefa statului a avut mai multe întâlniri
În contextul, informațiilor distribuite în spațiul public cu referire la construcțiile din beton armat din pădurea de la Durlești, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului precizează că, în baza unei petiții
Dezvoltarea forței de muncă calificate, apte să se integreze în economia națională, este una dintre prioritățile Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. În acest sens, în perioada următoare vor fi organizate instruiri
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) sub egida Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), dar și în parteneriat cu companiile de consultanță, instituțiile de învățământ cu profil agricol
Primăria municipiului Chișinăul a reușit să achiziționeze un compactor pentru deșeuri grație unui proiect de mediu, finanțat din Fondul Ecologic Național (FEN). Noul utilaj va fi utilizat la poligonul de depozitare a deșeurilor de la Țânțăreni.
Ținând cont de multiplele adresări ale solicitanţilor de certificate, Casa Naţională de Asigurări Sociale precizează că subdiviziunile sale teritoriale nu eliberează certificate pe suport de hârtie pentru a fi prezentate la diferite instituţii publice de pe teritoriul Republicii Moldova.