Interpreta de muzică populară și romanțe Tamara Chițaniuc, Maestru în Artă, ar fi împlinit astăzi 71 de ani. S-a născut la 30 ianuarie 1951, în satul Căzănești, raionul Telenești.
Primele lecții de muzică le-a luat la corul din sat, iar mai târziu de la acordeonistul Călin Grigore Roman în satul de baștină, unde exista un taraf, condus de acesta. Urmează studiile la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, specialitatea dirijat coral (1966 – 1969). Concomitent, a învățat actoria la Studioul ”Ecran” de pe lângă „Moldova-film”.
A activat în calitate de solistă în Orchestra Ansamblului de Dansuri Populare „Joc” (1970-1971), în Orchestra „Alunelul” și Capela Corală „Doina”. Stabilită la Bălți, a cântat în Orchestra de muzică populară „Lăutarul”, cu care a efectuat mai multe turnee.
A activat ca actriță la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălți (1972- 1976), unde i s-au încredințat roluri importante.
A fost solistă în Ansamblul de Muzică Populară „Mugurel” (din 1988), solistă a Filarmonicii din Chișinău.
A interpretat cântecele: „Lume, lume”, „Să mă zidiți în cântec”, „Numai cântecul rămâne”, „Bună seară, mândră bună”, „Stau în loc, mi-aduc aminte” etc. A înregistrat la Radio Chișinău cântece populare și romanțe.
Este deținătoare a mai multor premii: Premiul I la Concursul Republican Televizat „Cântați cu noi”, Marele Premiu la Festivalul-Concurs de Romanțe „Crizantema de Argint” (Chișinău).
Tamara Chițaniuc s-a stins din viață în februarie 2007 și a fost înmormântată la Cimitirul Central Ortodox din Chișinău.