Beneficiarii de locuințe sociale din raionul Glodeni și-au primit cheile de la apartamente

Foto: madrm.gov.md

La Glodeni a fost inaugurat un bloc locativ cu 30 de apartamente, locuințe sociale destinate tinerilor specialiști angajați în sectorul bugetar, familiilor cu venituri mici, familiilor cu mulți copii, inclusiv persoanelor cu nevoi speciale.  Beneficiarii și-au primit cheile de la apartamente, în cadrul unui eveniment public la care au participat reprezentanții autorităților publice locale, Unității de Implementare a Proiectului și Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Tatiana NISTORICĂ.  

Secretarul de Stat, Tatiana NISTORICĂ, a felicitat autoritățile locale și beneficiarii pentru finalizarea cu succes a proiectului și a menționat că asigurarea cu locuințe sociale este o prioritate a Guvernului.

 „MADRM susține și promovează acest proiect pentru că  reprezintă o oportunitate pentru persoanele care în prezent nu își permit achiziționarea unei locuințe, dar este un ajutor important și pentru administrația publică locală în asigurarea cu locuințe a familiilor cu venituri mici. Raionul Glodeni participă repetat în proiect, ceea ce semnifică că  este o cerere sporită de apartamente sociale, iar  autorităților publice locale își prezintă interesul de a participa în proiect. Din acest considerent MADRM consideră necesară continuarea implementării proiectului de construcție a locuințelor sociale în țară, iar împreună cu Unitatea de implementare a fost pregătit un concept al noului Proiect, care conține mai multe componente pe lângă construcția locuințelor sociale, inclusiv, renovarea/reconstrucția căminelor studențești și profesionale, etc. Sunt deja 15 primării care își doresc să participe repetat în proiect”, a subliniat Secretarul de Stat.

În cadrul proiectului de la Glodeni a fost construit un bloc locativ cu 5 nivele, 30 de apartamente  finalizate la cheie, ceea ce semnifică că apartamentele sunt  dotate cu blocuri sanitare, sistem de încălzire autonom cu cazane electrice, geamuri termopan, uși interioare, pereți și tavane zugrăvite, pardosea gresie, laminat sau linoleum. Valoarea totală a proiectului a constituit circa 1 milion de euro.

Notă: În Republica Moldova locuințele sociale sunt construite cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, care oferă țării noastre un împrumut total de circa 13, 4 mln euro, pe o perioada de până la 20 ani de la data debursării, inclusiv 5 ani perioada de grație. În ultimii șase ani, în Republica Moldova, în cadrul proiectului, au fost finalizate și repartizate beneficiarilor 556  locuințe sociale, în 12 raioane:Călărași (40); Sângerei (35); Briceni (25); Hâncești (56); Soroca (72); Ialoveni (31); Nisporeni (93); Leova (92);  Fălești (40); Cantemir (10); Glodeni (30); Cahul (32). Urmează alte 121 de locuințe sociale să fie finalizate, în raioanele Cimișlia și Rezina.

Distribuie