Ziua internaţională a drepturilor omului este marcată în fiecare an pe 10 decembrie, ziua în care Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, în 1948, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
10 decembrie 2020 10:58
Publicat de Diana Enachela 10 decembrie 2020 10:58
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va aloca resurse financiare pentru efectuarea testului COVID-19 sportivilor care vor participa la competiții sportive naționale și internaționale.
Legea reglementează măsuri la nivel național privind evaluarea și monitorizarea calităţii aerului atmosferic, în conformitate cu standardele UE, pentru a contribui la combaterea poluării aerului şi a efectelor negative cauzate de aceasta.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a participat la reuniunea Consiliului Economic al Comunității Statelor Independente (CSI), care a avut loc astăzi, în format de videoconferință.
În cadrul ședinței Guvernului, a fost aprobat Regulamentul privind autorizarea zborurilor și utilizarea spațiului aerian național de către aeronavele civile și de stat.
Compensația pentru serviciile de transport acordată persoanelor cu dizabilități din mun. Bălți și din raioane, va fi majorată etapizat începând cu anul viitor, astfel încât să atingă mărimea compensației de care beneficiază locuitorii din mun. Chișinău.
Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, în cadrul ședinței de Guvern, Programul de îmbunătățiri funciare în scopul asigurării managmentului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025 și Planul de acțiuni necesar pentru implementarea acestuia.
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi patru proiecte de acte normative elaborate de Ministerul Economiei și Infrastructurii în domeniile transportului aerian, infrastructurii drumurilor
Suntem în data de 9 decembrie, zi în care mai multe țări ale lumii celebrează Ziua Internațională Anticorupție. Potrivit Convenției ONU împotriva corupției, ratificată de țara noastră acum 13 ani, această zi are ca obiectiv promovarea principiilor etice
O veste tristă ne-a cutremurat începutul acestei zile. Șeful Biroului pentru Relații cu Diaspora, Valeriu Turea, a plecat la cele veșnice la vârsta de 69 de ani.