Poliția de Frontieră a Republicii Moldova împlinește astăzi 29 de ani. Mesajul primului ministru

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova împlinește astăzi 29 de ani de la fondare, timp în care instituția și angajații săi asigură unul dintre cele mai importante roluri în stat, fiind în prima linie în asigurarea ordinii, suveranității și securității țării noastre.

Meseria Polițistului de frontieră este una din meseriile nobile, care solicită dedicație profesională, responsabilitate, demnitate, curaj, dar și expunere la riscuri. Pandemia COVID-19 nu a ținut cont de regulile de traversare a frontierei, iar efortul tuturor angajaților Poliției de Frontieră a contribuit semnificativ la procesul de gestionare a situației epidemiologice și diminuarea răspândirii virusului, și nemijlocit la salvare de vieți omenești.

În acest sens, exprim înalte aprecieri și Vă mulțumesc pentru că realizați neîntrerupt misiunea de protecție a hotarelor țării, în punctele de trecere terestre și aeriene, de răuvoitori văzuți și nevăzuți.

Vă transmit felicitări cordiale în zi de aniversare profesională. Vă doresc sănătate, precauție, muncă liniștită și bunăstare familiilor Dvs, continuând totodată să fiți deschiși pentru dezvoltarea capacităților profesionale.  Îmi exprim speranța că spiritul de responsabilitate de care daţi dovadă vă va aduce și în continuare apreciere şi satisfacţie în munca Dvs. onorabilă. 

La mulți ani, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova!

Aureliu CIOCOI

Prim-ministru interimar al Republicii Moldova

Distribuie