Foto simbol. Sursa: asbus.by
Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, la 16 octombrie 2020, la Minsk, a avut loc ceremonia de semnare a Aranjamentului Administrativ pentru aplicarea Acordului dintre Republica Moldova şi Republica Belarus privind securitatea socială, care va intra în vigoare la data de 1 noiembrie 2020.
Pentru autoritatea competentă a Republicii Moldova, Aranjamentul administrativ a fost semnat de către Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Belarus, Victor Sorocean.
Aranjamentul administrativ presupune un instrument secundar cu rol de implementare a dispozițiilor Acordului și determină modalitatea de colaborare a instituțiilor competente ale statelor contractante, stabilirea dreptului la prestațiile de asigurări sociale prevăzute în Acord, precum și schimbul de date statistice, informații și formulare.
Scopul Acordului este asigurarea unui cadru de garanţii de securitate socială pentru cetățenii, care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă și/sau domiciliază pe teritoriul unuia sau ambelor state contractante.
Astfel, persoanele îndreptățite vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de afecțiuni generale, pensii şi indemnizaţii de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzată de boli profesionale, pensii de urmaș.
Încheierea Acordului va contribui la consolidarea securității sociale și va intensifica colaborarea între autoritățile și instituțiile competente ale celor două state contractante.
Aranjamentul va fi aplicat din data intrării în vigoare a Acordului și va avea aceeași valabilitate. Acordul se încheie pe un termen nedeterminat.