Împlinirea a 102 ani de la Marea Unire din 1918 va fi marcată în acest an printr-un marș al Unirii, azi, începând cu ora 12.00. Manifestanții vor porni în marș din fața Liceului Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi” din capitală și vor întinde un tricolor imens de 102 metri lungime, simbolizând astfel împlinirea a 102 ani de când visului românilor de pretutindeni a fost realizat prin unificarea tuturor teritoriilor românești.
În cadrul marșului, participanții vor merge la principalele obiective de stat din centrul Chișinăului și va puncta câteva dintre numeroasele investiții și ajutoare frățești oferite de România și Republica Moldova.
„Ziua de 1 decembrie are o semnificație simbolică foarte importantă pentru românii din toate colțurile lumii. Este o zi în care, în urmă cu 102 ani, s-a înfăptuit năzuința seculară a românilor, cea de unificare și consolidare a statului unitar român. Îi îndemnăm pe toți cei care simt românește să vină la manifestare pentru a sărbători împreună Ziua Națională a României și a cere împreună reunirea celor două maluri de Prut”, a precizat președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi.
Menționăm că evenimentul va decurge cu respectarea tuturor normelor de protecție împotriva pandemiei de coronavirus. Participanții vor purta măști de protecție și vor asigura distanța fizică de 1,5 metri. În acest sens, Primăria municipiului Chișinău a fost notificată cu privire la organizarea manifestării.