Foto: dse.md
O femeie în vârstă de 84 de ani a avut de suferit în urma exploatării necorespunzătoare a sobei din propria locuință. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 26 noiembrie în localitatea Bădicul Moldovenesc din raionul Cahul.
Potrivit IGSU femeia a amplasat salteaua în apropierea sobei, iar la scurt timp materialul de pe aceasta a început să mocnească. Fumul dens a fost observat de rudele acesteia care trăiau în aceiași curte. Oamenii au intrat în casa cuprinsă de fum și au depistat femeia inconștientă în apropierea sobei.
Bătrâna a fost evacuată de apropiați, care au și apelat serviciul medical, iar ulterior au stins cu forțe proprii salteaua. Pompierii nu au fost solicitați la fața locului. Femeia a primit îngrijiri, iar ulterior a fost transportată în secția de reanimare a spitalului raional. La moment starea acesteia este stabilă. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.
În acest context IGSU atenționează repetat populația despre necesitatea respectării regulilor antiincendiare în special la exploatarea sobelor. Pompierii îndemnă oamenii să nu amplaseze în preajma surselor de încălzire obiecte combustibile, lenjeriei de pat, sau piese de mobilier, întrucât temperatura ridicată poate duce la izbucnirea incendiilor.
Potrivit IGSU de la începutul anului 2020 în Republica Moldova au avut loc 1602 incendii în care și-au pierdut viața 87 de persoane.