Reluarea activității centrelor comunitare și a celor de reabilitare pentru copii din municipiul Chișinău

Foto: chisinau.md

Primăria municipiului Chișinău informează că de luni, 16 noiembrie 2020, vor fi reluate activitățile cu copii în Serviciile de zi din subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului. Decizia respectivă a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a Municipiului Chișinău, prin Hotărârea nr. 26 din 11 noiembrie, a.c.

Astfel, în baza avizelor pozitive ale Centrului de Sănătate Publică a municipiului Chișinău și al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, cu respectarea normelor igienico-sanitare de prevenire a infectării și răspândirii CIVID-19, vor fi reluate activitățile centrelor de profil, după cum urmează:

– Centrele comunitare pentru copii și tineri din municipiul Chișinău:

Sectorul Ciocana: „Convorbitorul”, „Speranța”, Evrica”;

Sectorul Centru: „Andrieș”, „Dacia”, „Elada”,  „Fantastic”, „Buburuza”, „Fantastic CeCE-Fel”;

Sectorul Botanica: „Viitorul”, „Sparta”, „Cosmos”, „Albatros”, „Flacăra”, „Orizont”, „Satelit”;

Sectorul Buiucani: „Eurica”, „Vatra”;

Sectorul Râșcani: „Atlant”, „Spartanii”, „Florilor”, „Atlet”, „Speranța”, „Andrieș”.

Centre de reabilitare și de plasament:

– Centrul de reabilitare pentru copii cu dizabilități „Casa Speranței”,  str. C. Vîrnav 1;

– Centrul de reabilitare pentru copii cu dizabilități „Atenție” (str. I. Botezătorul 1);

– Centrul de zi „Start”, pentru persoanele cu dizabilități de intelect (str. Grenoble 163/5);

– Centrul de reabilitare activă a copiilor și tinerilor cu handicap fizic (bd. Traian 23/1);

– Centrul municipal de plasament pentru copii de vârstă fragedă, cu Serviciul de zi până la 3 ani (creșa) și Serviciul de zi pentru copii cu dizabilități (str. Cuza Vodă 29/4).

Totodată, e de menționat că pe perioada Stării de urgență în sănătate publică, în contextul pandemiei COVID-19, se interzice accesul părinților, a persoanelor terțe sau reprezentanților acestora, a persoanelor străine, în încăperile și pe teritoriul instituțiilor menționate, cu excepția reprezentanților instituției ierarhic superioare cu drept de control/monitorizare.

Mai mult, pentru personalul din cadrul centrelor pentru copii este obligatorie purtarea măștilor faciale de protecție, cu acoperirea nasului și a gurii. 

Distribuie