Astăzi, 18 februarie, a avut loc ședința grupului de lucru interministerial pentru promovarea dezvoltării durabile şi economiei verzi. Comitetul Național de Implementare pentru proiectul Uniunea Europeană pentru Mediu – EU4Environment este responsabil de analizarea procresului Republicii Moldova pentru ecologizarea țării.
Întrunirile Grupului de lucru interministerial pentru promovarea dezvoltării durabile și a economiei verzi prin Comitetul Național de Implementare (NIC) pentru programul EU4Environment au ca scop analizarea progresului în ecologizarea economiei Moldovei și discutarea activităților necesare de către toate părțile interesate să accelereze acest proces. Grupul de lucru inter-ministerial pentru promovarea dezvoltării durabile şi economiei verzi a fost creat în 2015.
Obiectivele ședinței din 18 Februarie 2022 au fost:
Ministerul Mediului salută lansarea Raportului actualizat privind indicatorii creșterii verzi și lista indicatorilor noi prezentați. Fiind actualizată lista dată servește drept bază pentru evaluarea situației curente privind promovarea economiei verzi în țara noastră și va fi un nou punct de pornire pentru trasarea măsurilor tranziției verzi, inclusiv, și a indicatorilor de performanță pentru Programul pentru promovarea economiei verzi pentru anii 2022-2027.
Elaborarea acestui document de politici este inclusă în Planul de activitate a Guvernului pentru 2021-2022, elaborarea lui va avea loc în sinergie cu elaborarea Strategiei de Mediu 2030. Aici, în baza experienței deja acumulate, sperăm pe suportul UNEP în cadrul EU4Environment pentru elaborarea Programului dat. Totodată, este important să asigurăm continuitate și transparență în colectarea, actualizarea periodică și prezentarea indicatorilor dați, accesibili pentru publicul larg pe paginile instituțiilor responsabile. Cadrul instituțional trebuie sa fie clar stabilit și pentru indicatorii care se colectează, dar și pentru cei, care necesită calcule și evaluarea analitică. Lista indicatorilor noi, necesari pentru evaluarea schimbărilor – cum ar fi locuri de muncă verzi, servicii și bunuri verzi, investiții verzi etc va servi și pentru adoptarea sau argumentarea deciziilor pe anumite sectoare de dezvoltare social-economică a țării la etapa actuală.
Evenimentul a fost desfășurat în cadrul Proiectului „Uniunea Europeană pentru Mediu” (EU4Environment), care urmărește scopul de a susține cele șase țări ale Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina să-și păstreze capitalul natural și să sporească bunăstarea oamenilor din punct de vedere al mediului prin susținerea acțiunilor legate de mediu, demonstrând și deblocând oportunitățile pentru creșterea mai verde și stabilind mecanisme pentru gestionarea mai bună a riscurilor și a impacturilor asupra mediului.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de cinci organizații partenere: OCDE, CEE ONU, Programul ONU pentru Mediu (UN Environment), Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și Banca Mondială, cu un buget de circa 20 mln EUR. Perioada de implementare a proiectului este 2019-2023.
Pentru informație suplimentară despre eveniment și documentele prezentate accesați: https://www.eu4environment.org