Maia Sandu a participat la discuțiile publice despre pregătirea unui Program național de împădurire

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi, la invitația Ministerului Mediului, la o discuție publică dedicată împăduririi, care este o prioritate a țării noastre. Participanții la eveniment au vorbit despre pregătirea unui Program național de împădurire, care prevede creșterea suprafeței pădurilor din țara noastră cu cel puțin 100.000 de hectare. „Implementarea programului este o parte importantă a eforturilor Republicii Moldova de a reduce efectele schimbărilor climatice și de a trece la un model de dezvoltare economică mai durabil. Contăm pe sprijinul partenerilor de dezvoltare în acest efort”, a menționat Președinta Maia Sandu în discursul rostit la evenimentul „Acțiuni comune de împădurire a Moldovei”.

Șefa statului a accentuat că soluțiile pentru problemele ecologice pot fi găsite în abordări comune și eforturi solidare, în beneficiul tuturor cetățenilor. „Restabilind pădurile Moldovei, putem opri eroziunea solurilor și alunecările de teren, putem restabili calitatea aerului și accesul la apă potabilă în țară, și putem lăsa generațiilor viitoare o țară mai verde și mai sănătoasă”, a punctat doamna Maia Sandu.

La finalul evenimentului, șefa statului, alături de echipa de la Ministerul Mediului și de reprezentanții corpului diplomatic, a participat la plantarea puieților de stejar în Rezervația Științifică „Codrii”.

Distribuie