Portalul Serviciilor Publice a fost lansat, astăzi, 6 octombrie 2021, într-o versiune nouă, îmbunătățită și actualizată cu noi funcționalități și informații despre servicii publice care pot fi accesate de toți cetățenii Republicii Moldova și reprezentanții mediului de afaceri. Platforma a fost completată cu date noi și informații utile despre servicii publice și modalitățile moderne de prestare a acestora de către instituțiile de stat.
În versiunea nouă, portalul oferă cetățenilor comoditatea de a accesa circa 250 de servicii digitale într-un singur ghișeu electronic servicii.gov.md și ghidează utilizatorul în găsirea informației structurate pe evenimente de viață, cu o interfață prietenoasă și cu motor de căutare avansat.
Portalul de servicii guvernamentale este un punct unic de acces la informațiile, pașii, tarifele și toate detaliile aferente serviciilor publice, evenimentelor de viață care se regăsesc în Nomenclatorul integrat al Serviciilor publice și este elaborat în conformitate cu Vocabularului European al Serviciilor Publice.
Acțiunea face parte din agenda Guvernului pentru transformare digitală și modernizarea serviciilor publice, cu orientare pe cetățean, iar obiectivul de bază este de a informa în mod corect și complet potențialii beneficiari ai serviciilor publice.