Mesajul ministrului Educației și Cercetării cu prilejul începerii noului an de studii

Ziua de întâi septembrie marchează un început – un început de toamnă, un început de an școlar, iar orice început presupune planuri, obiective, speranțe, emoții. Aceste trăiri le încercăm în fiece an, dar totuși continuă să ne pătrundă.

Sentimentele care ne copleșesc pe toți la acest debut de an școlar sunt variate și contradictorii – de la îngrijorarea pentru sănătatea noastră și a copiilor noștri, în situația în care pandemia încă nu a cedat, până la dorința arzătoare de a asigura condiții optime pentru un învățământ de calitate.

Condițiile în care a trebuit să se desfășoare procesul de studii în perioada anterioară acestui început de an școlar au scos la iveală un șir de deficiențe și probleme ale sistemului nostru educațional, ce vizează infrastructura instituțiilor de învățământ, insuficiența unor tehnologii informaționale adecvate noului mod de predare-învățare online, situația precară a grupurilor vulnerabile de elevi și studenți cu acces limitat la aceste tehnologii. Dar această experiență – indezirabilă, dar edificatoare – ne-a motivat să căutăm soluții pentru a lichida sau, cel puțin, a minimaliza lacunele dezvăluite. Omenirea a mai trecut prin perioade similare,  dificile și stresante, dar le-a depășit, ieșind, de fiecare dată, mai puternică, mai încrezătoare,pentru că noile generații, fortificateîn asemenea încercări, au știut să învețe lecțiile istoriei și să schimbe lucrurile spre mai bine. Imperativul vremii este să ne solidarizăm, să ne conjugăm eforturile ca, împreună, să ieșim învingători și să readucem la normalitate procesul didactic. Sănătatea copiilor, elevilor, studenților și a profesorilor este prioritatea noastră


Distinși profesori,

La acest provocator debut de an școlar, profesionalismul și dăruirea dvs, responsabilitatea și empatia față de discipolii dvs, care v-au motivat întotdeauna sunt premisa  asigurării și în viitor a unei educații de calitate.

Dvs ați fost întotdeauna un barometru al societății de care s-au ghidat toți, așa ne dorim să rămâneți în continuare, promotori ai ideilor benefice, modele de urmat.

Îndemnul nostru e să conștientizați misiunea grea ce vă revine: de a proteja viețile dvs, precum și a discipolilor dvs.Oamenii sunt cu ochii pe noi, toți așteaptă o abordare matură.

Dvs sunteți cei care modelați și realizați liantul între trecut și viitor, care știți cel mai bine să formați o generație de cetățeni și specialiști de performanță, prin care să ne putem realiza un trai mai bun și mai prosper, să ne creăm și consolidăm o societate cu respect pentru valorile naționale și democratice.

Stimați părinți,

Educația este un proces continuu, în care trebuie să ne implicăm cu toții: să le dăm, împreună, copiilor încrederea în propriile forțe și capacități, să-i încurajăm că pot să-și propună și să-și realizeze aspirațiile cele mai îndrăznețe, dacă aleg și se străduiesc să învețe, să cunoască lucruri noi și utile în prezent și viitor, să fie responsabili de ceea ce fac și ce-și doresc.

Vă chem să ne unim forțele, pentru a crea copiilor noștri condiții optime de studii – acasă și la școală –, pentru a le trezi și cultiva setea de cunoștințe, pentru a le da o șansă reală de a-și vedea viitorul împlinit.

Dragi elevi,

1 septembrie e o zi importantămai ales pentru voi. Cu siguranță, în viața voastră există lucruri fascinante și interesante, dar studiile sunt o preocupare serioasă și importantă pentru viitorul vostru, pentru ceea ce veți deveni și ceea ce veți reuși să realizați din planurile pe care deja vi le imaginați. Aceste studii însă cer multă muncă, disciplină, dăruire și pasiune. Ele vor modela din voi cetățeanul de mâine, vor contura și vor asigura propriul vostru viitor, dar și viitorul acestei țări și societăți, care își pun speranța în voi.

Învățați-vă să prețuiți anii de studii, care sunt cei mai frumoși! Folosiți rațional orice oportunitate oferită de procesul educațional, pentru a acumula cunoștințele necesare, pentru a vă afirma în societate, pentru a îndreptăți așteptările părinților și dascălilor voștri!

Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării

Distribuie