Cancelaria de Stat l-a numit astăzi pe Mircea Eșanu în funcția de director al Agenției Servicii Publice.
Mircea Eșanu are peste zece ani de experienţă managerială în implementarea unor proiecte finanţate de Uniunea Europeană, Banca Mondială, KfW Germania şi Guvernul României în domeniile: buna guvernare, consolidarea capacităţii administraţiei publice centrale şi locale, dezvoltarea locală şi reabilitarea infrastructurii publice. Deține experienţă în lucrul cu societatea civilă, elaborarea şi monitorizarea politicilor publice, promovarea transparenţei în administraţia publică şi instituţii de învăţământ.
A fost manager de proiect la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova în perioada 2009-2012, iar în perioada 2014-2019 a fost director al Fondului de Investiţii Sociale în Moldova (FISM). Apoi și-a continuat cariera în calitate de manager de program la Fundația germană „Konrad Adenauer”. În septembrie 2019, Eșanu a fost numit de Guvernul Maia Sandu în calitate de director interimar al ASP. A demisionat din această funcție în noiembrie 2019. Ulterior, în mai-august 2021, Mircea Eșanu a fost șef de cabinet al premierului interimar Aureliu Ciocoi.