Vicepremierul Nicu Popescu l-a primit în vizită pe șeful delegației UE Peter Michalko

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, l-a primit în vizită la ministerul de externe pe șeful delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. Șeful diplomației moldovene a transmis recunoștința noului Guvern pentru contribuția personală a diplomatului la procesul de integrare europeană, precum și pentru asistența constantă a UE oferită cetățenilor Republicii Moldova.

De asemenea, diplomații au discutat despre prioritățile imediate ale dialogului Republicii Moldova cu Uniunea Europeană cu accent pe agenda de reforme a Guvernului orientată pe îmbunătățirea nivelului de trai a oamenilor și modernizarea țării.

Totodată, ministrul Nicu Popescu l-a felicitat pe oficial cu prilejul numirii sale în calitate de șef al Delegației UE la Baku, urându-i succes în activitatea diplomatică ulterioară.

Distribuie