Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa a participat astăzi, 13 iulie, la Reuniunea extraordinară globală în domeniul educației cu genericul – Educația post-COVID-19. Ședința este organizată de UNESCO în cooperare cu autoritățile relevante din Japonia, care este co-președinte al Comitetului director al ODD-Educație 2030.
Prezenta ședință este continuarea dialogului demarat de către UNESCO în octombrie 2020, pe aspecte ce țin de perspectiva dezvoltării educației și atingerea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă nr.4 în perioada post-Covid.
Participanții la Reuniune și-au menținut angajamentul față de Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și Obiectivul de Dezvoltare Durabilă nr.4 pentru a asigura o educație de calitate incluzivă și echitabilă și pentru a promova oportunități de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți, reafirmând astfel agenda educației universale și holistice.
În intervenția avută în cadrul sesiunii, ministrul Lilia Pogolșa a menționat dificultățile cu care s-a confruntat sistemul educațional național în perioada pandemică, dar și soluțiile care se impun în prezent pentru depășirea provocărilor din sistemul educațional. De asemenea, oficialul a apreciat rolul UNESCO în vederea consolidării eforturilor la nivel global pentru realizarea obiectivelor Agendei 2030 și implementarea eficientă a Obiectivului de Dezvoltare Durabilă nr.4 – Promovarea educației de calitate pe parcursul întregii vieți.
La finalul sesiunii a fost adoptată o Declarație în care, printre alte obiective importante, participanții au menționat necesitatea de a construi societăți și sisteme de educație mai rezistente, flexibile, incluzive și adaptate la dimensiunea de gen. De asemenea, Declarația finală subliniază necesitatea creșterii investițiilor în educație ca factor determinant în procesul de depășire a provocărilor cu care se confruntă sistemele educaționale din întreaga lume în legătura cu Pandemia Covid 19, dar și rolul și importanța cooperării regionale și internaționale în depășirea crizei sociale la nivel mondial.
Totodată, participanții la eveniment au salutat lansarea de către UNESCO a Mecanismului global de cooperare în domeniul educației, ca instrument de suport pentru statele lumii în vederea promovării schimbului de experiență și bune practici în aspecte ce țin de implementarea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă nr. 4 dar și pentru consolidarea cooperării globale în domeniul educației pentru a asigura furnizarea eficientă a sprijinului politic, financiar și tehnic la nivel de țară, regiuni și în plan internațional.