Ministerul Finanțelor a convocat ședința GNL pentru coordonarea implementării Programelor de Cooperare Transfrontalieră şi Transnaţională

Grupul Naţional de Lucru (GNL) pentru coordonarea implementării Programelor de Cooperare Transfrontalieră şi Transnaţională s-a întrunit pe 9 iulie 2021, într-o şedinţă lărgită de comun cu membrii delegației Republici Moldova în Comitetul Comun de Programare (CCP) pentru viitorul program Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027. Întrunirea a fost organizată la iniţiativa Ministerului Finanţelor care deține, conform HG nr. 576/2017, calitatea de Autoritate Naţională de Management pentru coordonarea programelor respective. Membrii GNL au fost desemnați în temeiul Dispoziției Guvernului nr.143-d din 21 octombrie 2020.

La şedinţă a fost pusă în discuție Analiza Teritorială  pentru viitorul program Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027. Documentul menționat efectuează analiza teritorială a zonei eligibile a Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027 (4 județe din România și întreg teritoriul RM), din perspectiva economică, socială și de mediu, și identifică principalele provocări comune ambelor țări. Documentul strategic va sta la baza viitorului program şi include, pe lângă constatările de bază privind provocările majore cu care se confruntă zona eligibilă a programului, și obiectivele de politici/obiectivele Interreg specifice propuse spre finanţare pentru a răspunde necesităţilor existente în diferite domenii. În procesul de elaborare a analizei teritoriale au fost studiate date statistice oficiale ale ambelor țări, dar și consultaţi actorii relevanţi la nivel local şi naţional – autorităţi/instituţii publice, reprezentanţi ai societăţii civile din cele două state partenere, etc.

Rezultatele analizei vor fi prezentate de către Autoritatea de Management a programului (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România) în cadrul următoarei şedinţe a Comitetului Comun de Programare, structură bilaterală formată din experţi ai administraţiei publice locale, regionale şi centrale din Republica Moldova şi România. 

În cadrul întrunirii, reprezentanţii Ministerului Finanţelor au făcut o prezentare comparativă a obiectivelor de politici/obiectivelor Interreg specifice selectate spre finanţare în cadrul altor două programe eligibile pentru Republica Moldova în perioada de programare 2021-2027, şi anume Programul Transnaţional Dunărea 2021-2027 şi Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2017.  

Concomitent, reprezentanţii I.P. „Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistenţă Externă” care reprezintă Oficiul Antenă a Secretariatului Tehnic comun pentru Programului Operațional Comun RO-MD 2014-2020 (POC RO-MD 2014-2020) dar și Secretariatul GNL, au prezentat principalele prevederi ale noului cadru legal al politicii de coeziune a UE pentru perioada 2021-2027. Noul pachet legislativ a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE. Aceasta marchează ultimul pas al procedurii legislative și permite intrarea în vigoare a legislației de coeziune la 1 iulie 2021. 

Membrii CCP din Republica Moldova și România urmează să parcurgă toate etapele complexe de programare, inclusiv consultări publice asupra documentelor strategice de program, astfel încât viitorul program Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027 să fie transmis către Comisia Europeană pentru aprobare până în martie 2022. Bugetul viitorului program este încă necunoscut.

Notă: Reamintim că bugetul POC RO-MD 2014-2020, în plin proces de implementare, este de 81 milioane EUR (asistență nerambursabilă), iar co-finanțarea obligatorie a beneficiarilor în proporție de 10% din valoarea contribuției Uniunii Europene. 
https://ro-md.net/ro

Distribuie