500 de euro pentru un permis de conducere. Oferta unui taximetrist din Chișinău

Foto: cna.md

O tânără din capitală s-a adresat la CNA cu denunţ împotriva unui şofer de taxi. Potrivit ei, taximetristul i-ar fi promis că o poate ajuta să susţină examenele la şoferie contra 500 de euro, susţinând că ar avea cunoscuţi la Agenţia Servicii Publice. 

Femeia a povestit că, acum câteva săptămâni, ar fi comandat un taxi pentru a se deplasa la domiciliu,  după ce a picat examenele pentru obţinerea permisului de conducere. Intrând în discuţie cu şoferul, acesta i-ar fi spus că o poate ajuta să susţină examenele, invocând că ar avea posibilitatea să influenţeze persoane din cadrul ASP să o promoveze la probele practice.

Denunţătoarea a mai declarat că a făcut schimb de contacte cu şoferul şi că acela ar fi sunat-o de câteva ori, cerându-i banii. Deşi ar fi susţinut probele fără ajutorul cuiva, femeia spune că bănuitul ar fi continuat să o sune şi să ceară bani. 

Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă, iar în data de 3 noiembrie bărbatul a fost reţinut de CNA şi plasat în izolator pentru 72 de ore, după ce a fost documentat faptul pretinderii şi transmiterii banilor. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 2 la 6 ani de detenţie sau amendă penală.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

Centrul Naţional Anticorupţie îndeamnă cetăţenii să denunţe actele de corupţie la linia naţională anticorupţie 0 800 55555. În acţiunile sale, CNA a fost sprijinit de responsabilii de la Agenţia Servicii Publice.

Distribuie